Când iubeşti cu adevărat nu te uiţi la haina celuilalt, nici la bunăstarea sa, nici chiar la cusururile sale. Moda este o înşelăciune, când facem din ea o virtute. Frumos ticluită, să te încânte şi să-ţi distragă atenţia de la ceea ce ar trebui să înveţi să iubeşti cu adevărat. De aceea nu e bună, pentru că te îndeamnă să preţuieşti ambalajul în detrimentul conţinutului. Ea se străduieşte să-ţi dea doar iluzia valorii, o exagerare a pretenţiilor ce le ai despre valoarea ta. Este opusul modestiei, soră cu îngâmfarea şi fără de echivoc, o clară dovadă de iubire de sine. „Şi ce e rău în asta?”- mă poţi întreba. Să te iubeşti pe tine înseamnă să limitezi universul creaţiei doar la propria-ţi persoană, egoism pur, căderea lui lucifer. Când vei descoperi că doar prin a trăi pentru ceilalţi, trăieşti cu adevarat pentru tine, vei inţelege. De ce fac oamenii aşa? De ce am uitat să apreciem dincolo de aparenţe? De ce ne e teamă să fim fireşti, naturali şi ne complicăm atâta existenţa, alergând după ambalaje, cheltuind atâta energie şi bani şi timp pentru a pretinde altceva despre noi, altceva fără de nici o valoare reală?! Riscul nostru de a eşua spre nefericire este colosal, pentru că odată şi odată ne vom descoperi goi, acea goliciune pe care nu am perfecţionat-o, nu am şlefuit-o, ci doar am ascuns-o… Atunci când vom descoperi cu tristeţe că nu mai ştim a iubi omul, va trebui să ducem în cârcă toată povara muntelui de spoieli şi bagatele pe care le-am slăvit o viaţă. „Cel ce citeşte o scrisoare de dragoste este arhimulţumit, indiferent de cum ar arăta cerneala şi hârtia… El nu caută dragostea nici în hârtie, nici în cerneală…” Antoine de Saint-Exupery – Citadela Să nu uităm să iubim oamenii, aşa cum sunt…